Madame Mére

Madame Mére

„Mana care impinge leaganul, conduce lumea” – Napoleon

 

Maria – Letizia – Ramolino s-a nascut la Ajaccio in 1748 sau in 1750? Nu exista nimic care sa garanteze o certitudine in aceasta privinta dupa cum nu se stia mai nimic despre copilaria aceleia care avea sa devina mama Marelui Napoleon.

Familiile corsicane dadeau prea putina atentie fetitelor iar educatia trebuie sa fi fost fara indoiala, foarte neglijata.

Intre coasta de un albastru serafic a Frantei si coasta aurita a Italiei, in acest golf care e totul numai azur, Corsica, cu moravurile ei primitive si cu traditiile-i salbatice, era in secolul al XVIII-lea, o stanca marina care parea inundata de furtuni.

Angela Maria Ramolino, mama Letiziei, se casatori dupa moartea primului sau sot, cu un capitan de marina anume, Franz Fesch, si din aceasta uniune se nascu Joseph Fesch care avea sa devina mai tarziu cardinal si „marele impartitor de pomeni” al Imperiului. Cand implini treisprezece ani, Letizia Ramolino fu casatorita cu Carle di Buonaparte. La epoca aceea, ea era o fata frumoasa, trecuta de statura mijlocie, cu parul castaniu si niste gene lungi ce umbreau o pereche de ochi superbi iar profilul ii era tot atat de pur ca si acela al medaliilor siracuzane. Tinerii soti, care erau departe de a fi bogati, se instalara intr-o casuta veche, la Corte.

1004867-Maria_Letizia_Bonaparte
D-na Bonaparte nu se simtea deloc bine aici; sotul ei, care era unul dintre cei mai fideli partizani ai lui Paoli, o lua uneori cu sine in vizitele pe care le facea generalului. Ea juca atunci cu acesta „reversi” si zilele treceau egale si monotone. La nouasprezece ani, Letizia Bonaparte avusese cinci copii dintre care unul singur, Joseph, viitorul rege al Spaniei, supravietuise.

Epopeea si drama nu incep decat in 1769.

Corsica raspunde decretelor franceze de anexare printr-o declaratie de independenta iar Paoli si partizanii sai pornesc la lupta. Carlo di Buonaparte pleaca si el iar sotia il urmeaza. Amazoana de o frumusete salbatica, calarea alaturi de sotul ei strabatand pustietati rapoase. Gloantele ii treceau suierand pe langa ureche, dormea sub castanii muntilor, lupta pentru patria sa si se afla pe punctul de a deveni mama unui erou!
Dar lupta era indegala; dupa batalia de la Ponte-Nuovo, Paoli invins, se imbarca luand drumul Angliei iar Bonaparte se aliaza cu Franta.

laetitia-ramolino-bonaparte

Nasterea Cezarului

 

Ajaccio straluceste in soarele zilei de 15 August 1769.
Clopotele rasuna in albastrimea pura a vazduhului. Toate casele sunt imbracate in ghirlande de trandafiri albi, in cinstea fecioarei care este sarbatorita.

D-na Letizia Bonaparte pe care locuitorii orasului o saluta cu adanc respect, iese din casa si porneste spre biserica.
Langa statuia Fecioarei, ea asculta slujba cu piosenie, dar la un moment dat, catre mijlocul liturghiei, e nevoita sa se ridice, paraseste biserica si ia drumul casei care din fericire e foarte aproape de sfantul lacas; la cateva minute dupa aceea, se raspandeste vestea ca tanara femeie a dat natere unui baietel. Vechea casuta e foarte modesta, soarele navaleste pe fereastra iar orologiul si clopotele catedralei anunta amiaza si sfarsitul slujbei. In lumina acele zile de vara s-a nascut Napoleon!

Biografia D-nei Letizia incepe abia de la acel 15 august aurit de soare. Pana atunci ea fusese o femeie tanara, curajoasa si mandra, econoama si saraca, maritata cu un barbat frumos dar cam prostut care intelegea sa nu isi refuze nimic; viata ei de sotie exemplara, cu exceptia epocii revolutionare, fusese cat se poate de monotona. Isi jertfise frumusetea pe altarul domesticitatii si pana la douazeci de ani, fusese mama de sase ori, dar acum venea pe lume acela care avea sa ii dea un titlu sacru, acela gratie caruia avea sa i se spuna Doamna-mama.
E slab, debil si aceasta face ca tanara mama sa il iubeasca cu atat mai mult, iar capul prea mare in raport cu trupul atarna mereu intr-o parte. Ea viseaza sa faca din el un preot ca varul Hieronyme sau unchiul Lucien… Dar copilul e iritabil si violent. Creste vioi, mandru si izolat…vine apoi vremea cand ea trebuie sa se desparta de el. Iata-l cu saracaciosul sau bagaj la portile scolii militare din Brienne. Tanara mama nu mai are decat scrisorile lui respectuase si tandre, iar cand implineste 11 ani, vine sa il vada. Il gaseste ingrozitor de slabit, cu capul lui mare si paru-i lins…
Cinci ani mai tarziu in 1785, ii moare sotul in cursul unei calatorii si e ingropat la Montpellier; ea descheie acum un corsaj de vaduva pentru a alapta pe ultimul sau nascut, Jerome.
Joseph muncea pentru existenta, Lucien se afla la Ajaccio, iar pe lanaga D-na Letizia nu mai ramasese decat Paulina, Annunziata Carolina (viitoarea regina a Neapolui) si Jerome; Louis fiind internat la liceul militar in Franta, iar Maria-Ana era crescuta la Saint-Cyr.
In vara, Napoleon, care era acum locotenent, veni sa-si petreaca vacanta printre ai sai.
D-na Letizia poseda o casuta de tara, vila Milelli, si acolo locuiau de preferinta.

Portocali si rodii inconjurau aceasta casuta veche si rustica, iar in gradina se afla o grota naturala unde Napoleon se ducea sa viseze si sa citeasca. Dar apele acestei vieti modeste cu care familia Bonaparte se obisnuise, fura brusc tulburate. Paoli, care era guvernator al insulei, nu putu ierta francezilor intemnitarea lui Ludovic XVI-lea si in 1793, Corsica se revolta imptriva Frantei.
Napoleon se afla atunci la Ajaccio cu fratii sai si fiii lui Chareles Bonaparte intrara in conflict cu fostul prieten al parintelui lor.
Familia trebui sa fuga. Desi avea numerosi amici gata sa moara pentru ea, D-na Letizia parasi orasul impreuna cu Maria-Ana si Paulette, cu fiul sau Louis si cu fratele, Joseph Fesch si luara drumul muntelui, urmariti fiind de catre soldatii lui Paoli.

Figura maestuoasa si energica, ea mergea neobosita, cu degetul pe buze pentru a impune copiilor sai tacerea, prin padurile cutreerate de inamic. Intr-o seara unul dintre devotatii care o insoteau, ii arata inspre Ajaccio, o stralucire rosiatica:
– „Doamna casa dvs. este in flacari.”
Ea privi orizontul impurpurat, apoi isi pleca ochii spre copiii care-i stau alaturi cu picioarele insangerate; in clipa aceea se vedea proscrisa, ruinata, singura; cu toate acestea ,raspunse:
-„N’are a face! O vom recladi. Traiasca Franta!”

D-na Letizia debarca la Toulon in Mai 1793, apoi, pentru a face economie se instala la Bandol, intr-o casa de tarani.

Plecarea in Franta – Imparatul

 

In Iunie se stabileste la Marsilia. Se stabileste e un fel de a vorbi, caci nu are nimic, nici mobila, nici rufarie, nici bani, dar capitanul Napoleon Bonaparte isi imparte solda cu ea, Joseph e la ministerul de razboi, Lucien si-a gasit o slujba, si inca odata, ea-si recladeste viata din ruine.

De altfel, evenimentele se precipita. Joseph se casatoreste cu Julie Clary, fiica unui negustor din Marsilia; D-na Bonaparte are acum un salon unde Paulette joaca comedie iar Barras si Freron, langa clavecin, aplauda; furtuna revolutionara se retrage, Napoleon este numit general si el, seriosul, gravul, preferatul, este acela care-i va pricinui prima nemultumire.
Fara sa fi fost consultata, Letizia afla la 10 ventose 1797, ca Napoleon s-a cununat civil cu vaduva Beauharnais, Josephine de Pagerie.

chateau-versailles-attique-midi-napoleon-josephine-850x634 (1)
Napoleon si Josephine

Mai apoi, griji cu mult mai serioase o fac sa uite aceasta suparare de mama austera si crestina, iar dupa ce s-a temut pentru el de gloantele italiene si de climatul Egiptului unde comanda ca sef, iat-o a doua zi dupa 18 brumar, intr-unul dintre balcoanele Tuileriilor. Ea are o infatisare foarte demna si nimeni nu ar banui ca inima-i e plina de spaime. Doamne si inalti functionari o inconjoara; la dreapta sa Josephina, frumoasa Creola, isi sprijina cu un gest indolent, bratul de piatra balconului si din toaleta ei emana un parfum de roze „a la Sultane”, foarte la moda pe atunci, pe care D-na Mama il aspira cu un sentiment de jena; i se pare ca aceasta esenta tare inunda acea zi de toamna si tulbura soldatii din piata Caruselului, care defileaza, ca vrajiti, pe sub ochiul de vultur al fiului sau.

1804! Clopotele bisericilor umple Parisul de dangate. Napoleon, cu coroana de lauri a Cezarului pe cap, imbracat in purpura si hermina ca Charlemagne, a fost uns de catre Papa, dar mama n-a asistat la acest suprem triumf al fiului sau.

chateau-versailles-attique-midi-sacre-napoleon-850x566
Incoronarea Imparatesei Josephine

D-na Letizia se afla la Roma, langa o prietena bolnava, Mme Clary; gloria nu o zapaceste.
Ea nu soseste la Paris decat in 20 Decembrie, la cateva saptamani dupa incoronare, iar sambelanul de serviciu se inclina adanc inaitea ei si anunta:

Alteta Sa Imperiala Doamna!

 

Imparatul i-a alocat o renta anuala de un milion, marele Trianon e la dispozitia ei impreuna cu Chateau de Pont, iar la ceremoniile oficiale locul ei e intotdeauna la dreapta lui Napoleon.

tumblr_inline_nuy9se34VK1t5m0k1_500
Are o curte ca si imparateasa. Dar solemnitatile, receptiile de mare gala, eticheta, nu sunt deloc pe gustul Domenei-Mame. Ea intelege ca totul e inutil. Ca nu are ce face alaturi de un asemenea artist al gloriei. A dat totul acestui fiu prodigios: curaj, forta, geniu, respect al ordinei si simt al datoriei. Ce sa mai caute langa el?
De altfel si el, o consulta foarte putin, n-are nevoie de sfatul nimanui, si nu asculta decat de formidabilul sau instinct.
A vazut-o ea prea bine, atunci cand a luat-o pe Josephina!
Ah! Femeia aceasta! Cat e de departe de ceea ce austera Corsicana ar fi visat pentru Napoleon! Intre ele nu exista decat relatii protocolare, iar antica matroana care este Doamna-Mama, femeia robusta care a nascut 13 copii, o intelege prea putin pe aceasta creola frumoasa si indolenta.

letizia-bonaparte-in-hoftracht
Letizia Bonaparte

Georgette Ducrest, o dama de onoare a Imparatesei, vorbeste despre ea in urmatorii termeni:
-„Doamna Letizia ne face la toti impresia unei femei amabile, cu totul lipsita de pretentii si cu o infatisare mai mult decat modesta. Pentru a petrece 12 zile la tara, pe langa fiica sa D-na Leclerc, ea nu si-a luat decat o singura rochie dintr-o stofa usoara. Paulina facea glume pe socoteala acestei simplicitati”.

Ea e singura care nu isi pierde capul in mijlocul acestei straluciri a miracolului imperial. Toti sunt regi acum. Joseph detine tronul Spaniei, Jerome domneste in Westphalia, Ludovic in Olanda, Carolina este regina Neapolului, iar fratele sau Joseph Fesch, e cardinal si marele impartitor de danii al Imperiului, dar, Doamne, „pourvou que cela doure!” cum spunea ea.

e4392f0a45ee7d4efc8e94ea87463e29

Pentru ca e foarte putin aclimatizata: n-a avut nici macar timpul sa invete frantuzeste, imparatul ii vorbeste in dialectul corsican.
In jurul sau se impart tari, bani, onoruri si titluri; dar ea ducea o viata sobra si ar prefera mancarurilor ce i se servesc in vase de argint impodobite cu vulturi si coroane, niste castane fierte, cum se obisnuia in tara sa natala. Nu e catusi de putin avara dar economiseste tot ceea ce nu distribuie in opere de binefacere.

-„Am vazut multe revolutii, spunea ea. Iar actuala stare de lucruri e si ea precara. Daca se produce o noua rasturnare ce vor devenii copiii mei?”
Si adauga cu melancolie:
-” Cine stie, poate ca intr-o buna zi, toti acesti regi vor veni sa-mi ceara paine? „

Divina clarviziune a inimii de mama!

Adesesa fiul ei ii facea imputari pentru aceste economii, dar ea suradea bland.

-” Ar trebui sa imi dai doua milioane in loc de unul, caci nu ma pot impiedica de-a economisi: asa e firea mea.”

Multe lucruri aveau sa o jigneasca. Ea venea dintr-o tara unde autoritatea parintilor e suverana, mater familias e sacra, iar acum capul familiei era fiul sau. Ba mai mult decat atat, uriasul acesta se irita cand ea-i spunea ca alta data: Napolione!

Si daca batuse Europa si daca regii tremurau inainte-i, el tot copilul ei era si nu il putea vedea altfel decat in gradina vilei Milelli, debil, cu capul acela mare si imbufnat, atat de adesea imbujorat de accese de manie pe care numai ea stia sa le calmeze. Violent, iritabil, teribil si incantator, pentru ea nu s-a schimbat mai deloc, dar trebuie sa il asculte caci el s-a obisnuit sa conduca tot ce il inconjoara, asa cum isi conduce armatele.
Isi da insa prea bine seama ca acest aventurier imperial are dreptate, ca trebuie sa il sustina si sa il asculte. Ea sta deci alaturi de el si fara urma de emotie, semneaza actul de separatie pe care-l citeste cancelarul Cambaceres, in ziua aceea de Decembrie cand Napoleon o repudiaza pe Josephina. Ea vede clar; isi cantareste just noua nora, aceasta arhiducesa austriaca pe care o gaseste lipsita de inteligenta, vanitoasa si careia i se impune.

Intr-o seara, intr-una din acele seri cand Napoleon se afla departe, Marie-Louise vine sa faca o vizita soacrei sale.

-„Doamna, as dori sa cinez asta seara cu dvs., dar va rog, nu va deranjati cu nimic pentru mine; nu vin ca imparateasa.
– Nici nu m-am gandit la asa ceva. Va pirimesc ca pe fiica mea. Sotia Imparatului cineaza asta seara cu mama Imparatului.”

Prabusirea Vulturului

 

In Martie 1811 Doamna-Mama avu o mare bucurie. Regele Romei venise pe lume. Incepea dinastia Bonapartilor; imperiul devenea legitim; imparatul avea un succesor. Dar orizontul nu intarzie a se intuneca. Europa se razvrateste, totul paraie, fratii lui Napoleon, care nu au fost decat o nenorocire pentru el, sunt alungati de pe tronurile lor. Murat, sub indemnul sotiei sale, il tradeaza pe imparat, iar prin viscolele Rusiei, cazacii dau tarcoale ultimelor careuri din Armata cea Mare.

La 2 Aprilie 1814, in vreme ce aliatii au ocupat Parisul si Napoleon, invins, se gandeste la Fontainbleau, Doamna-Mama soseste la Blois. Ea nu e singura. Imparateasa, Regele Romei, regii Joseph, Louis si Jerome, reginele Hortense si Jukie o insotesc. Ploua cu galeata, iar intrarea lor in acest oras mic si linistit are ceva lamentabil.

Zilele negre de care Doamna-Mama s-a tot temut, au venit. La 7 Aprilie, i se anunta ca imparatul a abdicat; ea-si strange la piept nepotelul pe care Maria-Louisa il ia cu sine in Austria, si priveste lung dupa el deoarece stie ca nu are sa il mai vada; damele sale de onoare au abandonat-o; iat-o din nou, ca pe vremea cand fugea, cu copiii sai. Ei sunt iar in juru-i, regi detronati, regine fara coroana. Ploua ca intr-o tragedie de Shakespeare, iar somptuasa trasura de la incoronare, care urmeaza bagajele, – Dumnezeu stie pentru ce,- e inundata de apa care curge siroaie pe vulturii si aurariile ei! Doamna Letizia il urmeaza pe prodigiosul invins la Elba, iar cand acesta evadeaza si dupa 21 de zile de mars soseste la Paris, ea e iarasi alturi de el. Vulturii zburasera din clopotnita pana la Notre-Dame. Restul se stie. La 12 Iunie Napoleon isi imbratiteaza mama, in zorii zilei, mai inainte de a-si lua armata in primire, si in lumina vaga a zilei care abia incepea, ea il priveste cum se indeparteaza calare, silueta confuza si legendara. Se ducea la Waterloo!

Ea avea sa il mai revada dupa aceasta batalie si infrangere, pentru ultima data, la Malmaison. Era o zi splendida de sfarsit de Iunie si trandafirii de la Malmaison imbalsamasera aerul, Doamna-Mama isi privea fiul iar el tacea, absent. Evoca, fara indoiala alte parfurmuri. Josephina murise nu de mult in aceasta casa veche si incantatoare. Ea murise aici in vreme ce el era departe, dar in clipa aceea retraia mii de amanunte familiare. O revedea cu rochia ei „a la grecque”, cu ochii ei frumosi si indolenta-i de creola. Ora despartirii se apropia; trebuia sa paraseasca totul; sotia sa il abandonase, fiul sau era acum in Austria, inamicul se apropia, nu-i mai ramanea nimic… Oh! ce durere imensa ii pricinuia parfumul acelor roze, printre atatea amintiri ale primei si poate singurei sale iubiri!

Mater Dolorosa

 

Papa nu uitase ca Domna-Mama cutezase sa ii ia apararea inaintea Imparatului si o invita la Roma. Ea cumpara palatul din Piata Venetiei si se inchise acolo, moarta pentru tot ce nu era cultul si amintirea celui exilat la Sfanta Elena. Nu trece mult si Napoleon cade bolnav; ea scrie regilor si printilor, protesteaza impotriva acestui exil ucigator; corespondenta ei e violata, iar banii pe care ii trimitea fiului nu ajung totdeauna la destinatie.

2012_02_22_18_27_42

I se refuza gratia suprema de a se duce sa traiasca alaturi de el, iar atunci cand Imparatul Austriei vine la Roma insotit de Maria-Louisa, ea nu vrea sa ii primeasca si raspunde ambasadorului urmatoarele: „Aduceti o insulta nurorei mele presupunand ca se plimba, in loc sa fie alaturi de sotul ei, martirizat la Sfanta Elena. Hotarat lucru, femea despre care vorbiti nu poate sa fie nora mea, ci vreo intriganta care se impodobeste cu numele ei; iar eu cu intrigante nu vreau sa am de aface”.

tumblr_n5vz2umt0Q1t3ijnxo1_500

Nutreste uri tenace de corsicana batrana, dar dupa impuscarea lui Murat gaseste ca e foarte natural sa o ierte pe Carolina. Ea-si continua existenta la Venetia, inconjurata de cardinalul Fesch, sambelanul Colonna si Rosa Melini, o tanara fata venita de pe insula Elba; e vesnic sobra, grava, in haine cernite. Zilele trec, iar la 22 Iulie 1821, afla in sfarsit, dupa mii de spaime, ca napoleon a fost inmormantat, cu mantaua pe care o purtase la Marengo.
In ziua aceea, Doamna-Mama scuge drojdiile durerii si tacerea tese valuri tot mai dese in jurul izolarii sale.

Dumnezeu o coplesea ca pe Niobe; imobila pe un chaise-longue, dupa o cadere in parcul vilei Borghese, imobila si oarba, afla de moartea nepotului sau, ducele de Reichstadt, de a fiicei sale Paulina si de a multora dintre nepotii sai.

Mery, care a avut cinstea sa o viziteze la epoca aceea, face urmatoarea descriere:

-„…In unghiul chemineului, o  femeie sta intinsa pe un chaise-logue: era mama Imparatului!.. Nemiscata pe scaunul sau, ea-mi paru suferinda, chinuita de durerile-i fizice, de batranete, de amintiri, dar eroic resemnata. Rochia sa, stransa pe trup, lasa sa se ghiceasca o stare de slabiciune extrema; mainile-i erau descarnate; figura sa nu mai pastrase decat o palida epiderma; ochii ei, deschisi, rataceau la intamplare; dar nu pareau lipsiti de vedere…”

Ea se stinse usor, la 2 Februarie 1836, in vreme ce clopotele Romei anuntau vecernia; murise fiindca nu mai avea lacrimi!

Osemintele ei se odihnesc din 1857 intr-o biserica de pe insula care i-a fost atat de draga. Pe cripta funerara e inscriptionat:

MariaLetiziaRamolinoBuonaparte 
Mater Regnum

Din seria articolelor „Femei celebre in istorie

Luiza Malahin

 

Please follow and like us: