20 de lucruri de facut atunci cand apare al doilea copil.

20 de lucruri de facut atunci cand apare al doilea copil.

Specialistul nostru va dezvaluie cele 20 de lucruri de facut atunci cand apare al doilea copil.

Una din prietenele mele cele mai bune tocmai ce a nascut al doilea copil. Am mai discutat noi despre cum va reactiona fetita cea mare la aparitia celui mic, insa realitatea din teren e posibil sa depaseasca asteptarile noastre.

Asa ca am facut rapid o lecturare pe toate materialele pe care le am eu despre “parinteala” cu doi copii si am extras cateva idei pe care le vehiculeaza mai toata lumea.

Zic sa impartasesc cu voi, ca poate aveti nevoie sau stiti pe cineva care poate trece mai usor prin acea perioada. Ma refer la copiii mari care au pana in 6-7 ani, dupa aceasta varsta psihologii sunt de parere ca ei pot intelege si accepta mai usor venirea unui frate/sora.

Am sa ma exprim la masculin pornind de la termenul “copil” si, desi pun verbele la singular, ma adresez ambilor parinti!!

***

Gelozia copilului cel mare este absolut normala. Chiar daca in perioada sarcinii se bucura cot la cot cu parintii – mai ales fetele tind sa le faca acestora pe plac – aparitia celui mic le pune la grea incercare toleranta.

Este foarte posibil ca brusc, copilul care pana mai ieri pupa burtica mamei si se juca la hainute si jucarii, sa devina plangacios, sa tipe, sa faca crize de furie sau se poate ajunge la cazuri grave, in care chiar sa il raneasca pe cel mic sau sa se imbolnaveasca, sa refuze sa mai doarma singur, sa faca pipi in pat etc.

  1. Explica-i din start ca va avea un frate/sora.

    Oricum starea parintilor – mai ales a mamei – se schimba, daca il lasi deoparte, fara sa stie despre ce este vorba, isi va face in cap scenarii si s-ar putea ca explicatiile ulterioare sa fie inutile.

  2. Pe parcursul sarcinii:

    1. tine-l la curent cu ce se intampla. Ce e cu analizele, povesteste-i cum ai procedat si la el, explica-i ca mamica face tot ca sa le fie bine copiilor;
    2. Explica-i cum creste burtica si ce se intampla in corpul mamei.
    3. Explica-i si ce simte tatal!! Da, da, si daca poate sa o faca chiar taticul, cu atat mai bine!!!
  3. In ziua nasterii – daca este stabilita, implica-l pe copil in pregatire si plecare.

    Nu plecati pe furis (eu asta nu o recomand niciodata!), nu va panicati daca mamei i se rupe apa si incep durerile. Copilul nu va sti ce se intampla exact si riscati sa il speriati si sa asocieze venirea celui mic cu o suferinta produsa mamei. Este bine ca tatal sa fie prezent si sa stea alaturi de cel mic, explicand pe cat posibil, in cuvinte simple si pe un ton bland: de ex: “mami va merge acum la un nene/tanti doctor care va avea grija si de ea si de bebe. De indata ce te vei trezi, vei veni de la gradi, vei ajunge la buni…(adaptati voi aici termenele) mami va fi cu bebe si noi vom putea sa ii vedem. Asa s-a intamplat si la tine (sau povestiti un pic cum a fost fix acel moment) eram emotionati si ne-am bucurat, ne-am agitat, dar apoi totul a fost bine si … etc

  4. Cel mic a aparut! Super! Mami si tati au devenit brusc din nou parinti si isi intra in rol din secunda

    Cu cel mare nu se intampla deloc asa!! Intelegeti voi, in primul rand, nevoia copilului mare de adaptare, de acceptare, de intelegere. Nu aveti pretentii sa sara in sus de bucurie si sa inceapa sa o ajute pe mami cu pampersi si spalat de scutecele. Faceti din timp aranjamente in casa daca este nevoie de reorganizarea spatiului de dormit sau a camerei copiilor.

  5. Faceti-le cunostinta! (daca aveti mai multi copii mai mari, fiecare singur pe rand)

    Spuneti-i celui mic ce frate/sora super are! Laudati-l si evidentiati cateva calitati si spuneti-i celui mic ca abia asteptati sa creasca si el sa vedeti ce calitati va avea.

  6. Lasati apoi copilul mare sa il ia in brate pe cel mic (daca varsta si conditia de sanatate o permite).

    Explicati-i cum, nu il criticati pentru stangacie, asigurati-l ca se va pricepe din ce in ce mai bine.

  7. Nu incepeti sa comparati copiii sau, daca nu va puteti abtine voi sau bunici, prieteni – aveti grija ca cel mare sa nu iasa “in minus”.

    Gasiti sau inventati ceva pozitiv … de ex daca va aduceti aminte ca el era prea plangacios – poate va amintiti ca manca mai bine, sau zambea sau a gangurit…

  8. Asigurati-l de rolul si importanta lui in familie.

    Discutati subiectele lui preferate si intamplarile din viata lui. Reintariti ce il face unic si special – “imi place cum ma ajuti”, “intelegerea si rabdarea ta sunt foarte importante pentru noi acum”, “ma bucur ca ma faci sa rad cu ce mi-ai povestit de la gradinita”, “desenezi din ce in ce mai bine si cum l-ai desenat pe fratele tau este fantastic”

  9. Acceptati-i parerea!

    Copiii mici nu stiu sa minta cand isi exprima parerea despre alte persoane. Asteptati-va sa va spuna ca cel mic e urat, ca miroase, ca plange prea mult. Nu incepeti sa va lamentati “vai, dar cum poti sa spui asa ceva despre fratele tau!” Pe bune? Adevarul e ca nou-nascutii sunt incretiti, cu ochii umflati, cu pielea rosie, cu degetele negricioase… Cel mare nu vede ca voi, rodul dragostei dintre 2 oameni care se iubesc. Vede un bot de carne cu aparenta umana si trece ceva timp pana sa isi schimbe parerea.

  10. Pastrati mai mult ca oricand relatia buna construita cu cel mare.

    Intrebarea care ii va persista muuuulta vreme in minte este “ma mai iubiti?”. Va pune aceasta intrebare fie direct (ar fi bine sa ii faceti declaratii de dragoste fara sa le ceara), fie va reincepe sa va testeze limitele deja stabilite.

    1. Evitati pe cat posibil abateri de la ora lui de masa, de la programul de culcare.
    2. Nu permiteti mai multe desene animate ca de obicei doar pentru a va ocupa de cel mic. E greu dar nu imposibil sa ai o impartire echitabila a timpului intre copii.
    3. Nu il coplesiti cu jucarii cu care sa ii pretindeti sa se joace singur.
  11. Evitati conflictele si mai ales pedepsele legate de cel mic.

    Eu sunt adepta “consiliului de familie”. Stati cu totii de vorba si ascultati parerea celui mare. Cu cat explicati mai clar care este atributia fiecaruia, cum se reajusteaza programul tuturor, cu cat ii acordati atentia de care are nevoie si cu cat ii intelegeti mai repede nevoile, cu atat toata lumea va fi calma si fericita.

  12. Fiti un exemplu pentru cel mare.

    Daca ati convenit ca el nu se uita la desene mai mult, atunci nici tati nu are cum sa stea pe calculator!

  13. NU II CERETI CELUI MARE SA “FIE MARE”!! El are tot aceeasi varsta!

    Eventual amanati antrenamentul la olita, dezvatatul de biberon sau suzeta. Daca deja erau incepute, asteptati-va la regresii. De ce? Pentru ca voi realmente veti avea mai putin timp si pentru ca el va face din asta ce spuneam mai sus, la punctul 10 – o testare permanenta a iubirii pentru el.

  14. NU LASATI COPILUL CEL MARE CU CEL MIC!!

    Stiu ca vi se pare imposibil, dar au existat cazuri dramatice asa ca …paza buna trece primejdia rea. Daca se intampla chiar si cu voi de fata ca cel mare sa “atenteze” la cel mic, nu faceti caz din asta. Luati bebelusul din calea celui mare si pe acesta din urma distrageti-l cu un cantec sau ceva brusc important de facut (cereti apa, telefonul … )

  15. NU IL FOLOSITI PE CEL MIC PE POST DE SCUZA!!!

    Daca trebuie sa il scoateti pe cel mare la plimbare nu spuneti ca o faceti dupa ce bebe isi termina biberonul, ci cand…se termina masina de spalat… daca nu exista nicio scuza plauzibila, folositi sintagme gen “sunt gata in 10 minute”, “mai am ceva de facut si apoi sunt libera”.

  16. Folositi orice situatie care apare in folosul vostru

    – cupluri prietene cu mai multi copii, copii singuri care il invidiaza pe cel mare al vostru ca are un bebelus, cititi impreuna carti, articole, uitati-va la filme.

  17. Permiteti-i celui mare sa isi “jeleasca” pierderea.

    A pierdut exclusivitatea de a avea niste parinti asa minunati ca voi! Atentia si dragostea voastra, precum si statutul de copil unic. Aduceti-va aminte de momentul in care v-ati despartit de un iubit/o iubita cand erati foarte tineri…inmultiti acest sentiment cu 1000 si tot s-ar putea sa nu intelegeti durerea copilului vostru. Si daca ati fost voi insiva frati mai mari – tot nu este acelasi lucru…v-ati crescut copilul altfel decat parintii vostri pe voi. Copilul cel mare sufera si are nevoie de timp si intelegere pentru recuperare. Cu cat este mai mic, cu atat are probleme sa puna in cuvinte ceea ce simte. Si daca ar face-o, teama de a nu va supara ii sta in cale. Asa ca…dati-i timp si spatiu de “vindecare”. LAsati-l sa planga in timp ce va imbratiseaza, nu ii spuneti “vai, dar de ce plangi? Nu ai niciun motiv!!”. Ba da, are! Si se simte cu atat mai bine si ii trece cu atat mai repede cu cat il apreciati si iubiti in continuare pentru ceea ce este, inclusiv acest copil care nu intelege de ce viata lui s-a dat brusc peste cap.

  18. Faceti-l constient de sentimentele bebelusului!

    Asta il ajuta sa il vada pe cel mic ca pe o persoana si sa empatizeze mai usor cu el. Adresati-va cu numele celui mic – nu cu “bebe” sau “ala micu’” si spuneti: “cred ca lui X ii place mult cand te aude razand” sau “ oare X s-a speriat cand a latrat acel caine?” sau “oare ce muzica ii va placea lui X, ai vrea sa ii pui muzica ta preferata?” etc

  19. Timp pentru el.

    Nu ca asta nu ar fi o prioritate si daca nu ar avea un frate… stiu multi parinti care au doar un copil, dorit si facut cu greu, pe care il lasa cu orele la calculator, desene…sau in grija bonei si a bunicilor, pe motiv ca ei “muncesc sa aduca bani”. Acordati timp exclusiv copilului cel mare. Fara prezenta fizica a celui mic. Sau, in timp ce faceti ceva cu cel mic si va permite, vorbiti cu cel mare despre ceva interesant pentru el.

  20. Cand vor creste mai mari, lasati-i sa se joace impreuna si nu favorizati niciodata pe vreunul dintre ei.

    Fratii isi regleaza singuri si conflictele si intelegerea. Daca aveti copii mari care va cer sa interveniti pentru a reconcilia situatia dintre ei, inseamna ca nu faceti ceva din cele de mai sus. Simpla petrecere a unei perioade de timp exclusive cu fiecare sau ascultarea a ceea ce au de spus/plans rezolva ca prin minune “conflictul”, care nu este altceva decat strigatul lor disperat dupa atentia si iubirea voastra neconditionate.

Sa fim fericiti!

Cu drag,

Anda Luiza Stefan
Coach & Trainer

 

Please follow and like us: